Toată cunoștința și priceperea vine de la Dumnezeu. Citim în Biblie că „începutul înțelepciunii este frica de Domnul.” Tatăl meu obișnuia să ne învețe că orice cunoștință, pasiune sau abilitate pe care o dobândim este o unealtă ce poate fi folosită în slujba Domnului, fie în lucrarea Evangheliei, fie în slujirea celorlalți, fie să ne ajute să construim o relație cu cei care încă nu-L cunosc pe Mântuitorul. Scriptura laudă efortul de a dobândi cunoștința, de a avea înțelepciune și pricepere, iar prin aceasta înțelegem că atunci când ne dezvoltăm mintea este deopotrivă un lucru bun și spiritual.
Ca și educatori avem un mare privilegiu să ajutăm copiii să descopere această lume, locul lor în ea, legile care o guvernează precum și multitudinea de probități de care pot avea parte. Ca și creștini, dorința noastră este aceea de a face acest lucru într-un mod care să-i apropie, nu să-i depărteze de Creatorul lor. Vrem să-i ajutăm să vadă ordinea și frumusețea universului, să vadă consecințele decăderii, dar să vadă și cum se pot îndrepta lucrurile în societate sau în comportamentul lor, cum se pot face alegeri bune în viitor. De asemenea, vrem să descoperim și să încurajăm ceea ce este bun în ei, să-i ajutăm să-și atingă potențialul pe care Dumnezeu l-a pus în ei.
Pe de altă parte, vedem că mintea omului care nu-l cunoaște pe Dumnezeu respinge “frica de Domnul” și de Cuvântul Lui și încearcă să găsească înțelesuri alternative despre cum a luat ființă acest univers, cum poate el să-și găsească locul și scopul în această lume. Instituțiile de învățământ secular, la fel ca restul lumii, descurajează libera exprimare a credinței personale la muncă, iar uneori încurajează idei și învățături contrare celor din Scriptură. În acest mediu de lucru, educatorii creștini caută să fie o lumină care să reflecte și să îndrepte atenția către adevărata Lumină.
