Prințul păcii și autoritatea supremă
Planificasem pentru săptămâna trecută să scriem un articol despre alegerile electorale. Am avut parte de răsturnări de situații și, deși poate discuțiile s-au mai domolit, încă e un punct tensionat și sensibil de conversație. Una un pic mai diferită decât ne-am fi așteptat. Dar cred că încă e un moment bun de reflexie.
Politica e intrinsecă rea? Guvernul e parte din planul lui Dumnezeu? Cum putem avea pace într-o perioadă atât de turbulentă, când vedem corupție nu doar în politica din România, ci și în sistemele politice din întreaga lume?
Acestea sunt câteva din întrebările cu care ne confruntăm în timp ce ne uităm la știri.
Când Dumnezeu a creat lumea, nu a instituit un tip anume de guvern, dar El le-a încredințat primilor oameni, în Geneza 1:26, un mandat cultural - creșteți. Acest cuvânt înglobează mai mult decât doar înmulțirea primilor oameni. El înseamnă și maturizare, înseamnă și dezvoltare, înseamnă progres și creație și cultură. Guvernul face parte din acest mandat. Care poate contribui la creșterea oamenilor, la bunăstarea unei țări. Însă, e important de reținut că guvernul nu este autoritatea supremă.*
În această perioadă a Adventului, citim Isaia 9:6-7,
„Căci un Copil ni S-a născut, un Fiu ni S-a dat, iar autoritatea va sta pe umerii Săi. I se va pune numele: „Sfetnic minunat, Dumnezeu puternic, Tată veșnic, Prinț al păcii“. Autoritatea Sa va crește și va fi o pace fără sfârșit pentru tronul lui David și pentru împărăția Sa. El o va întemeia și o va întări prin judecată și dreptate, de acum și pentru totdeauna. Zelul Domnului Oștirilor va face lucrul acesta.” (NTR)
Isus nu a venit ca un lider militar, așa cum mulți credeau că trebuia să o facă Mesia. El a venit ca un bebeluș, plin de compasiune și a experimentat ce înseamnă să fii om, să crești și să trăiești sub apăsarea unui regim, parte dintr-un sistem religios și politic tot mai corupt. Iar când a fost întrebat de farisei pentru a-l prinde într-o capcană de a respinge guvernul de atunci, El a spus să dăm Cezarului ce este al Cezarului (Matei 22:21).
Iisus nu ignoră mandatul cultural, ci recunoaște cine este autoritatea supremă - și lui Dumnezeu ce este a lui Dumnezeu.
Continuăm să așteptăm. Discutăm și votăm la alegerile prezidențiale. Însă, să o facem știind că avem un mandat din partea lui Dumnezeu - să creștem, să cultivăm, să influențăm cultura și să ne folosim de influența pe care o avem pentru a-i sluji și iubi pe ceilalți. Iar când ne rugăm Împăratului împăraților și Prințului Păcii, să ne aducem aminte: „să înălțați rugăciuni, mijlociri, cereri și mulțumiri pentru toți oamenii, pentru împărați și pentru toți cei ce sunt în autoritate, ca să putem duce o viață pașnică și liniștită, cu toată evlavia și demnitatea.” (1 Timotei 2:1-2)
Pe măsură ce continuăm această săptămână în pregătirea noastră pentru sărbătoarea Nașterii Mântuitorului, să ne amintim de unde vine pacea noastră. Nu de la cei ce dețin puterea guvernamentală, nu de la cei care conduc țări, ci de la Cel care a purtat jugul pe umerii săi și de la Cel care are autoritatea supremă - Prințul Păcii.
Este deci politica rea? Sau, poate exista politică bună? Care e rolul nostru în politică? Guvernul? Cât ne încredem în el, cât ne bazăm pe el? Unde și la cine ne căutăm pacea? Haideți să medităm la aceste răspunsuri și apoi să ne îndreptăm privirile, fiind atât de aproape de Crăciun, spre Prințul Păcii, care s-a născut într-o iesle.
*Idei preluate din cartea „Politics and the Way of Jesus” de Jeremy Treat
Photo by Braden Collum on Unsplash