Episodul 4: Dumnezeu nu are nevoie de slujitori epuizați
“Isus a luat pâinile, a mulțumit lui Dumnezeu, le-a împărțit ucenicilor, iar ucenicii le-au împărțit celor ce ședeau jos: de asemena, le-a dat și din pești cât au voit”
Parcă o văd și acum în fața ochilor - subțirică, înaltă, și cu un rucsac ce părea mai greu decât ea în spate. Îmi spune că și-a luat multe la ea în rucsac, că după curs pleacă să ajute un copil la teme, apoi la un alt curs, apoi la o întâlnire la biserică. Plecată de acasă de la 6.30 dimineața, și aleargă de la slujire la slujire până seara la 10.30.
Acea zi din anul I de facultate a fost ziua în care mi-am făcut un nou idol - imaginea de creștin supra-ocupat, prins cu multe, cu atât mai valoroasă cu cât sunt mai epuizată de multe activități.
Au trebuit sa treacă mulți ani până când idolul supra-aglomerării să-mi fie zguduit de o propoziție simplă citită într-un devoțional: Dumnezeu nu are nevoie de slujitori epuizați. A fost o revelație, și m-a ajutat un pic.
Numai că, vedeți voi, ce fac eu este foarte important. Eu ajut oameni. Nu știu ce faceți voi, și cum Îl slujiți voi pe Domnul, dar probabil că nu sunteți chiar așa de importanți în planul Lui cum sunt eu. Oamenii au nevoie de ajutorul meu, și-mi spun asta, și mi-l cer. Și cum să spui nu când un om chiar are nevoie de ajutorul tău? Sunt eu obosită, epuizată, dar a spune „nu" nu e o opțiune.
Cam despre asta mă plângeam unui profesor de consiliere din State, venit în vizită în București în timp ce stăteam la o terasă în Centrul Vechi. Cum să ajut pe cât mai mulți toți oamenii care au nevoie de ajutor? „Anda" mi-a spus el, „you’re not Jesus." Un adevăr pe cât de evident, pe atât de șocant.
Mda. Nu sunt Isus. Nu sunt Dumnezeu. Nu pot să-i ajut pe toți, nu pot să ajut nici măcar pe mulți. Resursele mele sunt limitate. Eu sunt limitată. Iar asta înseamnă că pâinea și peștii mei nu se înmulțesc și de aceea trebuie să le drămuiesc bine, că dacă chem mii să vină după mine promițându-le hrană, o să dezamăgesc. Mai mult, asta înseamnă că nu sunt atât de importantă pe cât mă cred. Nu sunt eu cea fără de care nu se poate trăi. Acela e Isus, nu Anda.
Când spunem „nu” unor lucruri, putem să spunem un „da” mai plin altor lucruri. Dacă spunem „nu” muncii din când în când (chiar și unei munci ce slujește oamenii) și spunem „da” odihnei, ne umplem din nou coșul. Și nu o mie, dar câțiva oameni vor fi binecuvântați de timpul nostru, de energia noastră, de atenția noastră.
Anda Mogoș
Psihoterapeut
București
Photo by Anubhav Saxena on Unsplash
Photo by Michał Bielejewski on Unsplash
Photo by jesse orrico on Unsplash