Proiectul cu empatie: Ieșire
Mi-a plăcut mult ideea Proiectului cu empatie și mă duce cu gândul la un lucru pe care eu trebuie mereu și mereu să mi-l reamintesc, așa că l-am afișat acasă să-l văd zilnic înainte să plec la muncă: “People over productivity”. Cred că suntem chemați să iubim oamenii cu care muncim, nu doar să-i tolerăm sau să-i simpatizăm. Într-adevăr, așa cum prezintă și Proiectul cu empatie, pentru a reuși să-i iubim pe oameni este nevoie de rugăciune, de încurajare, de timp de calitate petrecut cu ei și de slujire.
Mai cred și că Dumnezeu poate turna dragoste în inimile noastre, dragoste care poate să depășească obstacolele lumești pe care le simțim cu toții atunci când interacționăm cu oamenii. Însă Dumnezeu are nevoie de disponibilitatea noastră, de actiunile noastre și bineînțeles de rugăciuni sincere ca El să facă ceea ce noi nu putem - să ne transforme inima. Îmi plac mult niște versuri din melodia “Osana”, sunt niște rugăciuni minunate: “Schimbă-mi, Doamne, inima / Transformă viața mea, trăind Tu în ea / Învaţă-mă cum să iubesc, ca Tine.”
Mă uit în jurul meu și văd o foame de relații autentice și cred că sunt atât de multe lucruri faine pe care noi creștinii le experimentăm în relații și care merită duse în afara comunităților noastre de credincioși. Pe lângă cele despre care s-a vorbit deja, slujirea și încurajarea, un alt lucru este deschiderea autentică și vulnerabilă, însă pe aceasta o putem crește doar dacă avem relații apropiate cu cei din jurul nostru. Un lucru este sigur: relațiile apropiate necesită timp, efort, disponibilitate, ascultare și împărtășire. Nu cred că sunt singură care s-a întrebat dacă ele merită în aglomerația vieților noastre, însă răspunsul este categoric: DA. Vedem asta la Dumnezeu, care alege mereu și mereu să vină înspre noi. Merităm noi acest efort din partea Dumnezeului nostru măreț și sfânt? NU. Și cu toate acestea, El este cel care începe, desăvârșește și duce la bun sfârșit totul “... datorită dragostei Lui celei mari cu care ne-a iubit, deși eram morți în nelegiuirile noastre...” [Efeseni 2:4-5]
Mă uit la viața mea și sunt mulți prieteni dragi, dintre care unii mi-au fost colegi la un moment dat, care nu sunt pregătiți în acest moment al vieții lor să accepte Evanghelia. Pe unii dintre ei i-am chemat de-a lungul timpului la întâlnirile bisericii, însă interesul lor nu a fost unul statornic. Dar relația am păstrat-o cu mare drag și în continuare ne vedem și ne împărtășim viața. Poate că împărtășirea vieții cu colegii înseamnă de multe ori doar o discuție în pauza de prânz care nu ajunge să crească într-o prietenie în afară biroului. Însă eu îmi doresc în mod autentic să le știu zbaterile, atât pentru că îmi pasă de ei, cât și pentru că mă rog ca la momentul potrivit Evanghelia să devină soluția pentru viața lor. Schimbarea inimii este însă lucrarea lui Isus în viața lor, iar eu abia aștept să fiu folosită în momentele cheie.
Așa că ce fac între timp?
Pun întrebări, ascult și încerc să înțeleg viața colegilor mei, atunci când îmi este povestită.
Sunt eu însămi, sinceră și vulnerabilă, împărtășind lucrurile bune și cele grele ale vieții mele trăite cu Dumnezeu.
Folosesc din plin fiecare ocazie de a petrece timp cu colegii mei, de la pauze de prânz la ieșiri la teatru sau la o cafea în oraș.
Mă rog pentru ei - și nu doar singură, ci și împreună cu comunitatea mea de creștini cu care mă întâlnesc in mod constant.
Aștept cu speranță momentul în care Isus va schimba viața lor, iar până atunci investesc în relația cu ei și sper să reușesc să le arăt măcar o fărâmă din cine este Isus.
Silvia - Consultant IT
Photo by Alex Blăjan on Unsplash
Photo by Toa Heftiba on Unsplash