Episodul 2: Tirania muncii
“Adu-ți aminte de ziua de odihnă, ca s-o sfințești.”
Nu demult era foarte ușor să definim munca. Oamenii lucrau fie la câmp, fie în fabrici, fie în mină, cantități suficient de mari de timp, iar când ajungeau acasă, de regulă seara târziu, aveau un timp de odihnă scurt. Odată cu revoluțiile industriale și post-industriale, munca a devenit din ce în ce mai greu de definit. Mult mai complexă, iar timpul de odihnă din ce în ce mai insesizabil. Munca a devenit în general intelectuală sau în interacțiune directă cu un ecran, astfel încât timpul de odihnă aproape că nu mai există deloc. Fie că suntem la muncă sau acasă suntem constant conectați la un device și suntem mereu dedicați unor noi "task-uri".
Este grăitor faptul că Faraon a înrobit poporul evreu prin munci istovitoare cu scopul nedeclarat de a face un profit cât mai mare. Când Dumnezeu scapă în mod miraculos poporul evreu din captivitatea egipteană, le poruncește să se odihnească. Astfel, porunca devine o replică puternică la tirania muncii. Evreii, odată eliberați, trebuie să învețe să se bucure în totalitate de noul lor statut.
Analogia este cât se poate de evidentă. În perioada modernă omul se bucură de libertăți și de privilegii la care nu ar fi visat cu câteva decenii în urmă. Occidentul a produs un nivel de trai invidiat și dorit de orice societate din lume. Totuși, porunca referitoare la odihnă este singura cu care omul occidental se mândrește că o încalcă constant. Munca pare a fi devenit "faraonul" căruia ne închinăm nu obligați, ci în mod voit. Dar nu îi oferim doar serviciul pe care îl avem. "Faraon" ne cere, din nou, totul. Rețelele sociale, Netflix, proiectele sociale, biserica, activitățile de fiecare zi, sunt toate în slujba acestui despot modern. Scopul lui unic este să nu ne lase să ne odihnim în mod real. Ne dă voie să facem vacanțe atâta timp cât sunt la fel de istovitoare ca munca pe care o facem. Iar odihna autentică este dușmanul declarat al acestui „faraon”.
Zilele astea cănd meditam la propria viață plină de activități și la nevoia acută de odihnă mi-am adus aminte de vorbele tânărului pastor scoțian, Robert Murray M’Cheyne, care a murit la 29 de ani: "Dumnezeu mi-a dat un cal să călăresc și un mesaj să duc. Ce păcat, am omorât calul, iar acum nu mai pot transmite mesajul." Nu îmi trebuie decât câteva minute să observ că am spus da tuturor oportunităților uitând de priorități. Iar odihna este o importantă prioritate.
Odihna nu este reprezentată de nimic altceva decât de acele momente în care ne deconectăm în mod total de ceea ce facem zilnic. Este ruperea de ritm. Este timpul în care ne aducem aminte că nu suntem doar materie. Odihna este tributul pe care îl aducem propriei umanități. Este expresia profundă a libertății. Este manifestul ferm împotriva consumerismului. Odihna este spațiul în care ne redobândim capacitatea de a ne concentra, această superputere a lumii moderne. Odihna este "teritoriul" în care reînvățăm să medităm.
Doar în tăcere și în contextul timpului de odihnă ne aducem aminte de adevărul cel mai important pentru sufletele noastre: frământările noastre, alergările noastre, dorința de câștig, luptele noastre capătă sens doar la umbra Celui care l-a înfrânt pe Faraon. Haideți chiar acum să facem ce spune El:
Veniți la Mine, toți cei trudiți si împovărați, și Eu vă voi da odihna. Luați jugul Meu asupra voastră și învățați de la Mine, căci Eu sunt blând și smerit cu inima; și veți găsi odihnă pentru sufletele voastre.
-Lucian Bălănescu
Photo by Olav Ahrens Røtne on Unsplash
Photo by whoislimos on Unsplash